|
Sedinta solemna a Senatului Romaniei la Iasi |
|
Şedinţă solemnă a Senatului României la Iaşi cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” |
|
continuare
|
|
|
Aprobare pentru aeroportul Iasi |
|
Plenul Senatului a aprobat proiectul de lege privind realizarea obiectivului de investiţii „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”. |
|
continuare
|
|
|
Printr-un program al Uniunii Europene, comuna Mosna a primit o finantare de 2,2 milioane de euro. |
|
continuare
|
|
|
Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iasi |
|
Plenul Senatului a aprobat luni, 6 septembrie 2010, procedura de urgență pentru proiectul de lege privind reglementarea situației juridice a unor imobile situate în județul Iaşi, în vederea realizării obiectivului de investiții „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internațional Iaşi”. |
|
continuare
|
|
|
Senatorul PD-L Mihaela Popa felicita cetatenii de onoare ai orasului Târgu Frumos |
|
Marin Dinu, renumitul profesor specializat în domeniul neo – eneoliticului, cel care a descoperit în anul 1959 cea mai importantă piesă a tezaurului de la Cucuteni – Baiceni, tezaur de o valoare internațională a fost nominalizat pentru titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Frumos de către Partidul Democrat Liberal. |
|
continuare
|
|
|
|
<< Start < Inapoi 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Inainte > Sfarsit >>
|