Prima Pagina arrow Comunicate de presa arrow Reinsertia sociala a femeilor aflate in situatii vulnerabile
Reinsertia sociala a femeilor aflate in situatii vulnerabile

Senatorul PD-L Mihaela Popa le-a vizitat duminică, 8 Martie, de Ziua Femeii, pe deţinutele din Penitenciarul Iaşi.

Mihaela Popa le-a dăruit celor aproximativ 50 de femei cîte un mărţişor, o floare şi o felicitare, în timpul unei vizite care a durat mai multe ore.

„Chiar dacă aceste femei se află într-o situaţie dificilă, săvîrşind fapte antisociale sau reprobabile, nu trebuie să le uităm sau să le desconsiderăm. Orice persoană merită a doua şansă şi am ţinut să fiu astăzi aici, pentru a le felicita”, a declarat Mihaela Popa.

Senatorul Mihaela Popa a discutat cu conducerea Penitenciarului Iaşi despre oportunitatea organizării unor audienţe periodice pentru persoanele deţinute. „Vom fixa o zi de audienţă periodică şi vom iniţia un program de sprijinire a legăturilor dintre mamele aflate în detenţie şi copiii lor. De asemenea, vom demara un proiect de reinserţie pe piaţa muncii a celor care vor părăsi Penitenciarul, după ispăşirea pedepsei. Acest gen de abordare este susţinut şi de

comunitatea europeană. Chiar în detenţie, trebuie respectate drepturile fundamentale şi demnitatea umană”, a mai spus Mihaela Popa.

Biroul de presă, 9 martie 2009

Imagini

 
< Precedent   Urmator >
Blog Mihaela Popa

Abonare RSS

Noutati pe site

Partidul Popular European

 European People's Party

Partidul Democrat Liberal

Parlamentul European

 European Parliament

EPP-ED