|
Prima întâlnire a senatorului PD-L Mihaela Popa cu factorii de decizie din sistemul educaţional ieşean din colegiul uninominal numărul 4 a fost un real succes.
PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENATGRUP PARLAMENTAR – PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL Cabinet senatorial Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr 11-12 Tel/fax 0332 440644, www.mihaelapopa.ro.
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Circumscripţia electorală 24 IASI Nr. Colegiul uninominal nr.4 Cabinet senatorial Senator Mihaela Popa Comunicat de presă Prima întâlnire a senatorului PD-L Mihaela Popa cu factorii de decizie din sistemul educaţional ieşean din colegiul uninominal numărul 4 a fost un real succes. La întâlnirea de vineri, 20 martie, au participat 32 de directori care au dezbătut liber problemele specifice şi generale din educaţia ieşeană. Intâlnirea organizată de senatorul PD-L Mihaela Popa confirmă promisiunea din campania electorală, aceea de a face o politică europeană în România. „Educaţia formează caractere, abilităţi şi competenţe şi trebuie să fim permanent preocupaţi de acest domeniu. De aceea consider că este o greşeală ca din programul cadru al şcolii să fie scoase orele de sport, orele de practică şi să fie diminuat numărul de ore alocat învăţării limbilor străine, într-o Europă a cunoaşterii şi a mobilităţii. Experienţa ultimilor 15 ani ne-a demonstrat că o autentică dezbatere publică trebuie începută în primul rând cu cei de la baza sistemului (cadre didactice, directori de şcoală, părinţi), nu de la vârful piramidei, unde găsim, din păcate, aceeaşi funcţionari încremeniţi pe posturi de 15-16 ani”, a declarat senatorul PD-L Mihaela Popa. Discuţiile din cadrul acestui workshop s-au concentrat în special pe subiecte legate de programul cadru (numărul orelor de sport, limbi străine, practică etc), dar şi pe accesarea fondurilor europene în educaţie. Din păcate, în România anului 2009 nu se accesează suficiente fonduri europene şi încă nu a început implementarea strategiei naţionale din educaţie. „La iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu, avem o strategie naţională şi unitară pentru domeniul educaţiei. Această strategie a fost asumată de toate partidele şi sindicatele din învăţământ. Consider că implementarea politicilor educaţionale asumate trebuie să reprezinte prioritatea numărul zero pentru Ministerul Educaţiei”, a mai spus Mihaela Popa. Biroul de presă, 22 martie 2009 |