Prima Pagina

„Dragi vizitatori, 

Acest website are trei roluri:

  • Interactiune. Prin intermediul acestui site, puteti lua legatura direct cu asistentii mei sau cu mine, ori de cite ori credeti ca aveti nevoie de ajutorul unui deputat european.
  • Prezentare. Mandatul de deputat european a insemnat o responsabilitate de a duce mesajul european la cat mai multi oameni. Acum, mandatul de senator în Parlamentul României, ales direct de catre cetateni, reprezinta o dubla provocare: de a gasi rezolvare la problemele de zi cu zi ale oamenilor, dar si de a sustine si implementa politicele europene in tara noastra. Iar Internetul este un mijloc minunat pentru a fi, in permanenta, in dialog cu dumneavoastra. 
  • Parteneriat. Aici veti gasi proiectele demarate sau cele care vor fi initiate.
Impreuna, putem aduce Europa mai aproape!”
Comunicat de presa de la grup senatorial PD-L
Senatorii Partidului Democrat-Liberal au adoptat ieri, în plenul Senatului, Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență privitoare la acordarea tichetelor de vacanţă.

Parlamentul  României

Senat

Comunicat de presă

Democrat-liberalii și-au exprimat convingerea că acest act normativ va crea premisele unei motivări reale a salariaţilor din toate sectoarele. Tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau în bugetul local, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Angajatorii acordă tichete de vacanţă numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obţinut profit sau venit, după caz. Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de tichete de vacanţă este contravaloarea a şase salarii minime pe economie garantate pentru fiecare salariat, în decursul anului fiscal. Tichetele de vacanţă pot fi acceptate numai de unităţi turistice sau de agenţii de turism care sunt aprobate de Ministerul Turismului, iar toate plăţile aferente sistemului tichetelor de vacanţă vor fi făcute numai prin intermediul societăţilor bancare.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar este considerat de importanță majoră pentru senatorii PD-L și, ca atare, au votat pentru adoptarea lui în plenul Senatului. Actul normativ are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri în domeniul bugetar, pentru păstrarea echilibrelor bugetare, măsuri menite să reducă volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României. Astfel, plecând de la necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare postaderare, se urmăreşte asigurarea derulării fără disfuncţionalităţi a proiectelor eligibile a fi finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare ai căror beneficiari sunt autorităţi ale administraţiei publice locale. Astfel, se prevede ca subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru aceste proiecte să nu fie utilizate în anul următor pentru alte destinaţii sau să se restituie la bugetul de stat. Se prevede, de asemenea, diminuarea cheltuielilor cu avionul în statele europene prin eliminarea posibilităţii călătoriei la clasa I pentru anumite categorii de personal şi acordarea dreptului de a călători la business doar pentru membrii Guvernului.  

25-03-2009

 
< Precedent   Urmator >
Blog Mihaela Popa

Abonare RSS

Noutati pe site

Partidul Popular European

 European People's Party

Partidul Democrat Liberal

Parlamentul European

 European Parliament

EPP-ED