Prima Pagina arrow Evenimente arrow Proiecte arrow Contracte de aproape 3 milioane de lei pentru centre destinate persoanelor defavorizate din judet
Contracte de aproape 3 milioane de lei pentru centre destinate persoanelor defavorizate din judet

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a semnat două contracte de finanţare pentru construirea de centre sociale destinate persoanelor defavorizate din judeţul Iaşi. Valoarea însumată a celor două proiecte ajunge la aproape 3 milioane de lei.

Primul contract de finanţare a fost semnat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, în valoare de 2.195.062 lei.

„Banii sunt atribuiţi din bugetul ministerului, urmând să construim la Iaşi un centru social cu destinaţie multifuncţională pentru tinerii care, la 18 ani, părăsesc sistemul de protecţie”, a declarat senatorul Mihaela Popa, vicepreşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Sanse din Senatul României.

Al doilea contract, în valoare de 735.829 lei, a fost semnat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, pentru construirea şi dotarea unui centru de servicii integrate pentru victimele violenţei în familiile din judeţul Iaşi.

„Fiecare proiect va fi finalizat în maxim 12 luni, fondurile fiind alocate direct din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Prin prisma funcţiei pe care o ocup la Comisia de Egalitate de Sanse, mă bucur că am reuşit demararea celor două proiecte în judeţul Iaşi. Mai ales în vremuri dificile, trebuie să acordăm şanse egale tinerilor şi să protejăm familia şi valorile acesteia”, a mai declarat senatorul Mihaela Popa, preşedinte interimar PDL Iaşi.

Biroul de presă al PDL Iaşi

Comunicat de presa

Joi, 17 iunie 2010

 
< Precedent   Urmator >
Blog Mihaela Popa

Abonare RSS

Noutati pe site

Partidul Popular European

 European People's Party

Partidul Democrat Liberal

Parlamentul European

 European Parliament

EPP-ED