|
Intre 5 si 7 mai am insotit delegatia oficiala a PPE-DE care a realizat o vizita de documentare in zona Iasului, in vederea organizarii in aceasta toamna a intalnirii pe tema dialogului inter-cultural si inter-religios, intalnire la care vor fi prezenti cei mai importanti lideri ai PPE-DE.
In aceasta saptamana s-a organizat o mini-sedinta plenara la Bruxelles, in cadrul careia s-a dezbatut si Cartea Alba privind sportul, raport la care am depus un numar de sapte amendamente, votate in cadrul Comisiei pentru Cultura si Educatie. In perspectiva votului din cadrul sedintei plenare, am luat cuvantul, sustinand ca recunoasterea oficiala a sportului in noul Tratat de Reforma al Uniunii Europene este, incontestabil, un pas important spre o politica europeana in domeniul sportului. Personal, am organizat dezbateri cu profesorii de sport din Romania, cu directorii de cluburi sportive si responsabilii din domeniu, in urma carora s-au conturat mai multe idei pe care le consider importante: introducerea gratuitatii accesului la evenimentele sportive pentru tinerii sub 14 ani, infiintarea unor campionate europene la nivel de scoli si universitati, dar si o Zi Europeana fara E-uri in alimentatie. Consider, de asemenea, ca este esentiala adaptarea infrastructurii sportive si scolare la nevoile persoanelor cu handicap, introducerea obligativitatii asigurarilor medicale pentru sportivii de performanta, elaborarea unor proiecte europene pentru prevenirea violentei pe terenurile sportive, inclusiv in cadrul activitatilor sportive din scoli, dar si crearea unor programe de sprijin destinate elevilor cu calitati fizice deosebite. Proiectul de raport privind Cartea Alba a Sportului a fost adoptat in plenul Parlamentului, urmand sa fie prezentat Comisiei Europene pentru elaborarea legislatiei in domeniu. Saptamana s-a incheiat la Bruxelles cu evenimentul initiat de europarlamentarii Sorin Frunzaverde si Nicodim Bulzesc pe tema convietuirii inter-etnice in Banat, ocazie cu care au fost prezentate cantece si dansuri populare romanesti, precum si produse gastronomice din zona Banatului. Evenimentul s-a bucurat de prezenta caricaturistului Stefan Popa Popa´s, care a realizat caricaturile europarlamentarilor si invitatilor prezenti la manifestare. Ziua de 9 mai - Ziua Europei - a fost zi libera in Parlamentul European. Am sarbatorit aceasta zi la Buzau si in judetul Iasi, in vizita la mai multe scoli, unde am vorbit elevilor despre Uniunea Europeana. Mihaela Popa, europarlamentar |