Prima Pagina arrow Aparitii in presa arrow Mihaela Popa - o voce a Romaniei in Parlamentul European
Mihaela Popa - o voce a Romaniei in Parlamentul European
In rindurile ce urmeaza puteti citi interviul acordat de europarlamentarul Mihaela Popa pentru Eu.Ro.Com.

Au trecut deja citeva luni de cind sinteti deputat european. Care a fost primul impact atunci cind ati luat contact cu stilul de lucru din Parlamentul European?

Mi-am inceput activitatea in Parlamentul European la mijlocul lunii decembrie 2007, cind europarlamentarii romani au fost primiti, in mod oficial, la sediul de la Strasbourg. In primul rind trebuie sa recunosc faptul ca am gasit mai multa birocratie la Parlament decit ma asteptam. Spre surprinderea mea insa, acesta nu e un lucru care sa te impiedice sa faci ceea ce ti-ai propus, ci dimpotriva. Cred ca acesta este un aspect pe care Romania il mai are de invatat. Avind in vedere ca ne-am inceput mandatul cind colegii din celelalte state membre aveau deja un avans de citiva ani fata de noi, nu am avut o perioada de acomodare. Am intrat direct in munca parlamentara si, spre surprinderea multora, am reusit sa ne acomodam si sa deprindem procedurile intr-un timp de cinci-sase ori mai scurt fata de colegii din celelalte state.

Cum arata o zi din viata unui eurodeputat?

Nu as putea spune ca exista o zi tipica. Activitatea fiecarei luni este divizata intr-o saptamina de lucru in comisia parlamentara, o saptamina de lucru in cadrul grupului politic, o saptamina de sedinte in plen si timp alocat muncii in circumscriptia electorala. Finalitatea, bineinteles, este votarea in sedinta plenara a fiecarei initiative legislative sau nonlegislative. De asemenea, pe agenda apar tot felul de dezbateri si audieri, in functie de domeniul de care se ocupa fiecare deputat, dar si intilniri cu reprezentanti ai parlamentelor nationale, in cadrul delegatiilor Parlamentului European cu tari terte.

Orice decizie ia in calcul interesul national

Faceti parte din grupul Partidului Popular European, care este foarte puternic. In ce masura va avantajeaza, dar va si obliga acest lucru?

Grupul Partidului Popular European si al Democratilor Europeni este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu un numar de 288 de deputati din totalul de 785. Trebuie sa precizez ca niciun grup politic nu detine o majoritate absoluta, astfel incit munca in comisii si in plen se bazeaza foarte mult pe negociere. Grupul PPE-DE a reusit pina in acest moment sa-si impuna punctul de vedere in majoritatea cazurilor, iar acest lucru reprezinta si pentru noi, romanii, o garantie a unui sprijin puternic pentru orice initiativa in interes national, cu atit mai mult cu cit delegatia Romaniei este a cincea ca numar de deputati.

In luarea unor decizii, ce primeaza: interesele grupului din care faceti parte sau interesul national?

Desi parlamentarii europeni se asociaza in Parlament in functie de afinitati politice, si nu pe criterii nationale, trebuie sa spun faptul ca orice decizie la care subscriem ia in calcul, in primul rind, interesul national. Abia dupa aceea vine pozitia grupului politic.

Educatia este tratata cu superficialitate in Romania

In Romania sint foarte multe pareri pro sau contra aplicarii Procesului Bologna. Ce se discuta in cadrul Comisiei pentru Cultura, Educatie si Sport pe acest subiect?

Pe data de 6 martie, Comisia pentru Cultura si Educatie a Parlamentului European a organizat o dezbatere pe tema Procesului Bologna, cu participarea comisarului european pentru educatie, cultura si tineret, Jan Figel. Doua dintre temele dezbatute in cadrul acestui eveniment au fost introduse in program la initiativa mea. Este vorba de modul in care a fost implementat Procesul Bologna in noile state membre ale Uniunii Europene, precum si schimbarile de substanta generate de catre Procesul Bologna la nivel universitar.

Una dintre interventiile dumneavoastra in cadrul dezbaterilor din Parlament s-a axat pe problema romilor. Care au fost ideile pe care le-ati propus si cum au fost primite acestea?

Intr-adevar, Parlamentul European a luat in dezbatere rezolutia privind Strategia Europeana pentru etnia roma. Cu aceasta ocazie, am cerut mai multe fonduri europene pentru programele educationale destinate romilor si o mai stricta monitorizare a acestor programe. UE a alocat numeroase fonduri pentru promovarea egalitatii de sanse, pentru desegregarea romilor, dar exista probleme in continuare. Educatia are un rol esential in schimbarea mentalitatii si cred ca sint necesare fonduri suplimentare pentru o educatie interculturala, pentru activitati sportive, pentru educatia de tip "a doua sansa", educatia pentru sanatate, care sa duca la integrarea romilor in societate in toate statele din Uniunea Europeana.

Comisia pentru Cultura a aprobat amendamentul depus de dumneavoastra, in care ati cerut ca istoria Uniunii Europene sa fie studiata in scolile din toate statele membre. In ce masura considerati ca sint cunoscute in prezent, de catre cetateanul de rind, datele despre formarea si dezvoltarea Uniunii?

Comisia pentru Cultura a Parlamentului European a aprobat cu majoritate de voturi amendamentul pe care l-am depus la raportul O agenda culturala europeana intr-o lume globalizata, prin care am cerut ca istoria Uniunii Europene sa fie studiata in scolile din toate statele membre. Constructia Uniunii Europene trebuie studiata, astfel incit tinerii sa cunoasca etapele formarii si dezvoltarii UE. Consider ca, pentru a cunoaste cultura unui stat, fiecare dintre noi trebuie sa cunoasca istoria statului respectiv. Facind o paralela cu Uniunea Europeana, pentru a cunoaste si intelege cultura europeana intr-o lume globalizata, este necesara invatarea istoriei constructiei europene.

Unde ati situa sistemul de invatamint din Romania, in raport cu sistemele din alte tari europene?

Cred sincer ca trebuie sa trecem peste autosuficienta care insoteste referirile la sistemul educational romanesc. Din pacate, prea multele tentative de reforma au reusit doar sa scada calitatea sistemului educational, sa-i bulverseze atit pe elevi, cit si pe profesori, intr-un cuvint sa creeze haos. Daca dorim sa crestem competitivitatea economiei romanesti, trebuie sa acordam atentia cuvenita educatiei. Mi se pare ca Ministerul Educatiei trateaza cu superficialitate aceasta initiativa, in conditiile in care evaluarile internationale au declasat Romania din punctul de vedere al sistemului de educatie.

"Va trebui sa promovam in Moldova valorile care stau la baza Uniunii Europene"

Sinteti membru si in Delegatia la Comisia parlamentara de cooperare UE-Moldova. Ce decizii ar trebui sa fie luate in viitorul apropiat pentru intarirea acestei cooperari?


Pe linga ajutorul nerambursabil oferit Moldovei pentru sustinerea echilibrului macroeconomic, Uniunea a extins de anul acesta eligibilitatea pentru programele de life-long learning, stimulind mobilitatea tinerilor, ceea ce va duce la intelegerea diversitatii culturale, cu atit mai mult cu cit anul acesta este Anul European al Dialogului Intercultural. Personal, am cerut comisarului european Jan Figel extinderea acestor programe catre mediul preuniversitar, astfel incit copiii sa participe la schimburi scolare care sa contribuie la schimbarea mentalitatii lor si dezvoltarea abilitatilor de comunicare. In campania electorala am declarat ca una dintre prioritatile mele va fi aducerea Moldovei mai aproape de Uniunea Europeana. Cred cu toata convingerea ca va trebui sa promovam in Moldova valorile care stau la baza Uniunii Europene, si anume principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si ale statului de drept.

Ati studiat si lucrat in Iasi timp de mai multi ani. Cum intentionati sa sprijiniti Regiunea Nord-Est, mai ales in contextul in care vorbim despre una dintre cele mai sarace regiuni din Romania?

Romania este stat membru al Uniunii Europene, dar nu se foloseste la maximum de acest statut, pierzind nenumarate oportunitati, mai ales in ce priveste finantarea. Cred ca principala cauza este lipsa de informare a oamenilor, lipsa informatiilor valoroase si in timp real. Mi-am propus sa lupt, in primul rind, cu aceasta problema. Am demarat deja actiunea "Europa mai aproape de tine", prin care vreau sa le aduc romanilor informatia europeana legata de oportunitatile ce decurg din statutul de tara membra. Este o actiune pe care am initiat-o la Iasi, dar pe care doresc sa o extind la nivelul intregii regiuni.
 

Un interviu realizat de Andreea Stiuliuc, corespondent "Eu.Ro.Com" in Iasi

 

 
< Precedent   Urmator >
Blog Mihaela Popa

Abonare RSS

Noutati pe site

Partidul Popular European

 European People's Party

Partidul Democrat Liberal

Parlamentul European

 European Parliament

EPP-ED